Artrita psoriazică este o afecțiune inflamatorie care afectează articulațiile și este legată de psoriazisul cutanat. Persoanele pot experimenta durere, rigiditate și pierdere de mobilitate, iar managementul optim necesită colaborarea dintre pacient, reumatolog și alți specialiști. Scopurile tratamentului includ reducerea inflamației, controlul durerii și prevenirea deteriorării articulare pe termen lung.

Ce este artrita psoriazică și autoimunitatea?

Artrita psoriazică este o boală autoimună în care sistemul imunitar atacă propriile țesuturi, provocând inflamație în articulații și enteză (locurile de inserție ale tendoanelor). Simptomele variază de la episoade ușoare la forme care afectează semnificativ mobilitatea și calitatea vieții. În reumatologie, înțelegerea mecanismelor autoimune ajută la selecția tratamentelor care vizează inflamația sistemică, nu doar ameliorarea simptomelor locale.

Diagnosticul în reumatologie și evaluarea articulațiilor

Diagnosticul se bazează pe istoric clinic, examinare fizică și investigații complementare: analize de sânge pentru markeri inflamatori, imagistică (radiografie, ecografie sau RMN) și evaluare dermatologică pentru psoriazis. Un diagnostic corect urmărește identificarea tipului de implicare articulară (simetrică, asimetrică, oligoarticulară) și excluderea altor cauze de durere. Monitorizarea regulată permite detectarea timpurie a deteriorării și ajustarea terapiei pentru a preveni dizabilitățile.

Opțiuni medicamentoase: dmards și biologics

Tratamentul medicamentos include antiinflamatoare simptomatice (AINS), corticosteroizi în doze limitate și medicamente care modifică evoluția bolii (DMARDs) precum metotrexat, sulfasalazină sau leflunomidă. Pentru forme moderate spre severe, terapiile biologice (biologics) care blochează citokine cheie (TNF, IL-17, IL-23) sunt utilizate frecvent în reumatologie. Alegerea între DMARDs și biologics depinde de severitate, comorbidități și răspunsul anterior la tratament; toate au profiluri de eficacitate și riscuri care trebuie discutate cu medicul.

Gestionarea inflamației, durerii și mobilității

Controlul inflamației reduce durerea și protejează articulațiile pe termen lung. Strategiile includ medicație adaptată, dar și măsuri non-farmacologice: exerciții de intensitate moderată pentru menținerea mobilității, managementul greutății corporale și evitarea factorilor declanșatori care pot provoca flare-uri. Educația pacientului despre recunoașterea semnelor de agravare este esențială pentru intervenția precoce și menținerea unei calități a vieții cât mai bune.

Fizioterapie și alternative complementare la tratament

Fizioterapia joacă un rol important în recuperare: exerciții de întărire, mobilizare articulară și programe individualizate pentru îmbunătățirea funcției. Alternativele complementare pot include terapie ocupatională, managementul stresului, acupunctură sau anumite suplimente nutritive; dovezile variază, iar eficiența trebuie discutată cu un specialist. Orice abordare complementară trebuie integrată în planul terapeutic pentru a evita interacțiunile medicamentoase și a asigura coerența tratamentului.

Puseuri, remisiune și schimbări în lifestyle

Puseurile (flare) sunt perioade de agravare a simptomelor; managementul lor implică ajustări terapeutice și măsuri de îngrijire la domiciliu. Remisiunea, parțială sau completă, rămâne un obiectiv posibil în multe cazuri cu tratament adecvat. Adoptarea unui stil de viață sănătos — alimentație echilibrată, activitate fizică regulată, somn suficient și evitarea fumatului — poate sprijini răspunsul la tratament și reduce riscul complicațiilor.

Acest articol are scop informativ și nu trebuie considerat sfat medical. Vă rugăm să consultați un profesionist medical calificat pentru sfaturi și tratament personalizat.

Concluzie Gestionarea artritei psoriazice combină tratamente medicamentoase din reumatologie cu măsuri non-farmacologice și implicarea activă a pacientului. Dialogul cu echipa medicală permite alegerea strategiilor potrivite pentru reducerea inflamației, controlul durerii și menținerea mobilității, urmărind obiectivul unei vieți funcționale și a remisiunii pe cât posibil.